Plânsul nostru nu-l învie
Moto: „Chiar mulţi, fără el suntem singuri…”
Ce mare-i liniştea peste Cetate
Căci pe eroi n-am învăţat să-i plângem
Dar nici tristeţea nu putem s-o frângem
Chiar fără vrerea noastră, ea răzbate…
Nu cad bărbaţii dacă bate vântul!
Ca să dispară trebuie-o furtună
(care să măture ce alţii-adună),
Să scuture tot cerul şi pământul.
Suntem mulţi, mulţi, veniţi în a-l petrece
Şi-oricâţi ne-am adunat în acest ceas
Ce mare-i liniştea peste Cetate
Căci pe eroi n-am învăţat să-i plângem
Dar nici tristeţea nu putem s-o frângem
Chiar fără vrerea noastră, ea răzbate…
Nu cad bărbaţii dacă bate vântul!
Ca să dispară trebuie-o furtună
(care să măture ce alţii-adună),
Să scuture tot cerul şi pământul.
Suntem mulţi, mulţi, veniţi în a-l petrece
Şi-oricâţi ne-am adunat în acest ceas
Cei singuri, suntem noi, care-am rămas
El zace singur în sicriul rece…
Căci şi-a durat mereu, fără tăgadă,
Un soclu, în care nu apucă să şadă
Noru Silvan
Oradea, sâmbătă 22 octombrie 2011
El zace singur în sicriul rece…
Căci şi-a durat mereu, fără tăgadă,
Un soclu, în care nu apucă să şadă
Noru Silvan
Oradea, sâmbătă 22 octombrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu