sâmbătă, 20 octombrie 2012

Mozaicul cultural al Oradiei


                                Mozaicul cultural al Oradiei...


                                               Motto: Diamantul Culturii are foarte multe faţete

 Din nefericire, mersul ori demersul sociocultural contemporan, nu mai justifică vechiul adagiu conform căruia „pentru noi soarele de la Bucureşti răsare”. Mă bazez  - printre altele – pe afirmaţia ritoasă adresată de unul din liderii Dialogului Social adresat unui intelectual revoltat: „Învaţă să taci!” (aici cuvântul-cheie este d-i-a-l-o-g!).
Să ne mai mire termenul de autism social, utilizat de Florin Chilian într-o recentă conferinţă ţinută dee curând la Oradea?
Prima şi cea mai adâncă filosofie europeană, cea elină, definea omul ca pe un animal social. Cu toată modestia (determinată de faptul că de peste şase decenii limba greacă nu mai este obiect de studiu în ceea ce a mai rămas din vechile licee), eu sunt tentat să dau o interpretare nouă: omul este suflet social. Omul, această minune a lumii vii, nu poate fi asimilată coralilor, furnicilor sau albinelor...
În oraşul nostru, am credinţa că această regretabilă confuzie nu se face!
            De ce titlul de mozaic?! Pentru că activitatea culturală a Oradiei cuprinde şi bune şi rele...
Nu voi trece la o analiză exhaustivă..., dar: la Oradea nu există o filială a Uniunii Scriitorilor din România; cele două cenacluri literare din oraş, nu au şedinţe de lucru periodice (membrii lor se întâlnesc mai ales cu ocazia lansărilor de carte);  avem câteva reviste de cultură laică – din care cel puţin trei foarte valoroase – membrii redacţiilor respective îşi vorbesc foarte rar.
Se aude din ce în ce mai des, ba că nu se mai citeşte poezie, ba că ceea ce se scrie nu mai este poezie. Neadevăruri inacceptabile! De curând, nouă tineri au avut o întâlnire, pe care au numit-o cenaclu de noapte! Am avut onoarea şi plăcerea să fiu invitat. S-a citit poezie foarte bună de Octavian Paler, Nichita Stănescu, Magda Isanos, Ana Ahmatova, Marin Sorescu, Alexandrina Chelu, Noru Silvan. Bihoreanca Anamaria Udrea, (o masterandă în management) de 26 de ani, şi-a dovedit nu doar talentul de organizator, ci şi dragostea pentru poezie...       
Revistele legate de cultura sacră, nu sunt cunoscute decât în prea mică măsură de publicul orădean. La o conferinţă mondială a oamenilorde ştiinţă şi a ierahilor, s-au auzit două voci: (citez) Știința în izolare este grozavă pentru producerea de lucruri, dar nu e prea bună în producerea de idei” şi „s-au născut o mulțime de întrebări [despre originea Universului] la care oamenii de știință nu pot răspunde singuri”.
Despre faptul că zilele şi orele predilecte ale premierelor teatrale coincid cu cele ale concertelor simfonice, nu ne putem pronunţa. Pentru că nu putem cuantifica calitatea
Iată că există la Oradea şi teatre particulare, care fac săli pline: ArtEmotion şi Vânzătorii de Poveşti. Să le urăm viaţă lungă!

Oradea, duminică, 21 octombrie 2012
                                                                
 Lucian Munteanu alias Noru Silvan         

miercuri, 3 octombrie 2012


REVELAŢII DOCTORALE

     Dacă nu de puţine ori vehiculăm ideea că doar poetul are vârstă, nu şi poezia, se poatespune totuşi că poetul se confundă cu poezia sa, cu antumitatea ori postumitatea creaţiei sale,devenind şi el, după caz, (ne)muritor. Or, dacă poezia se neantizează în timp, poetul va trebui să îşi asume vârsta şi să moară odată cu ea. Dar, laurma urmei, pe cine interesează vârsta poetului?
     Este şi cazul poetului-medic, sau, dacă vreţi, medicului-poet, Lucian Munteanu, care la o vârstă onorabilă (n. 1933) publică în anul de graţie 2012 cea de-a doua carte de poezie (după Scrib cugetând, Editura Primus, Oradea, 2008 ), şi nu una oarecare, ci una cu pretenţii şi al cărei titlu vorbeşte de lasine, Sonete trans-lucide, Editura Aureo, Oradea. Medicul, după ce ani şi ani a fost un alintător al suferinţelor fizice ale semenilor, se metamorfozează, iată, în poet, de data aceasta terapeut al durerilor metafizice sau, citându-l cu aproximaţie, al durerilor trans-fizice, pe care caută să le vindece pe calea mirifică şi delicată a poeziei. Stetoscopul său este o lupă imaginară prin care îşi priveşte, ascultă şi analizează propriile revelaţii, obsesii sau elevaţii, ordonate mai apoi cu minuţiozitate doctorală în poeme sau sonete de o delicateţe aparte, dorite a fi reţeta exactă şi sigură pentru un lector angoasat de o existenţă pernicioasă, agasantă şi nu de puţine ori stupidă.
     Dacă biologic poetul se află la vârsta senectuţii sentenţioase, spiritual el este un perpetuu adolescent, mereu în stare de alertă maximă şi pândă extremă, în faţa marilor dileme ale unor întrebări care, la nivel colocvial ori solilocvial, îşi caută răspunsuri în regim de maximă urgenţă, pe un fundal de minimă imanenţă.
     Poeziile/sonetele par a fi semnele universului său livresc, dar şi lumesc, pândite uneori de uşoare preţiozităţi apoftegmatice, relevate într-o spontaneitate debordantă, şi numai atunci când sufletul rezonează suveran cu incantaţia parcimonioasă şi senzualitatea ceremonioasă a materiei sale efemere.
      Scribul trans-lucid Lucian Munteanu nu poate decât să emoţioneze un cititor dispus să îl citească şi care mai apoi să-i facă o reverenţă de mulţumire.
                                                                                     LUCIAN SCURTU
                                                                             - membru al Uniunii Scriitorilor -

PREFAŢĂ


      Disciplina desprinsă din rigorile sonetului au pus stăpânire şi pe poetul Lucian Munteanu care, medic fiind, de profesie, a înţeles şi a conştientizat valoarea şi frumuseţea perfecţiunii în toate domeniile culturii, iar sonetul ca formă fixă de poezie este un reper în lirica românească pentru fiecare poet, o încercare curajoasă şi chiar necesară.
      Nu atât exactitatea în sine este frumoasă, cât puterea de a-ţi aşeza gândurile într-un corset prozodic, ceea ce dovedeşte câtă libertate de exprimare şi cunoaştere poate avea un poet, atunci când îşi modelează trăirile după o anumită formă, o formă ce nu contrânge, ci doar disciplinează. Muzicalitatea sonetelor lui Lucian Munteanu - care semnează Noru Silvan - este dublată de conţinutul plin de moralitate şi învăţătură:
“Am vrut acestea toate să rămână,/ Ca pilde dezlegate pentru veacuri:/ Cui îi e sete, sape o fântână…!” sau “Nu biciui pe nimeni cu privirea,/ Când judeci lumea, tu evită graba”. Volumul său “Sonete Trans lucide”, putând fi liniştit un model de etică şi filosofie de viaţă, din care nu numai că înveţi, delectându-te, dar te şi înţelepţeşti: “Nu-i bine să dispari nici prea devreme,/ Nici prea târziu, în plină-nţelepciune”.
      Sonetele lui Noru Silvan sunt dominate de o seninătate profundă în faţa morţii, poetul conştientizând cât de mult ţi se poate transforma viaţa când trăieşti cu certitudinea că vei muri cândva. Cu atât mai mult, când moartea pare a fi aproape: “Mă satur cu nădejdea că voi muri curând,/ Asemeni lui Socrate, de-o cupă de venin” sau “De sunt obligat să-mi înscriu data morţii,/ Când totul va fii regizat, ca la teatru,/ Voi bea din cucută exact două porţii”.
      Totuşi, în ciuda faptului că moartea este privită în sonetele poetului ca o necesitate, ca o dorinţă chiar, acesta nu este mulţumit de ceea ce vede şi simte în jurul său: “Nici rigor mortis nu e-nţepenire,/ Doar corpul singur intră în repaus,/ Din lumea asta cufundată-n haos,/ În care nu e loc pentru iubire”. (...) “Nici cerurile nu mai sunt senine,/ Când universu-i năpădit de rele./
Îmi aştept moartea care nu mai vine”, simţindu-se obligat să lase prin sonetele sale lecţii de viaţă şi de moralitate. Citează din Biblie: “La început de tot a fost Cuvântul”. Dumnezeu fiind entitatea care în final ne judecă pe toţi pentru faptele comise.
       Judecata o putem observa şi din faptul că prin sonetele sale, poetul încearcă să justifice atitudinea sa faţă de ceilalţi, să se definească pe sine: “Toată fiinţa mea e răscolire”, sau “De-am profanat cu umbrele, lumina,/ Nu am greşit şi nu fac penitenţă!”, sau “Repet mereu (a nu ştiu câta oară),/ Să ştie toţi amicii şi duşmanii:/ Simţirea mea nu este apă chioară”.
    În sonetele sale, Lucian Munteanu/Noru Silvan are un ajutor: o muză (sau mai multe?) căreia i se adresează de fiecare dată când simte nevoia creaţiei. Poetul nu este niciodată singur: “Simt seva-n mine, mă simt omul-zeu,/ Iubit de Suri şi de Dumnezeu” sau “O, Suri, muza mea, nu te da moartă!/ De tine este mare trebuinţă/ La cina cea deschisă pentru artă”. Siguranţa că muza sa îi este mereu alături îi dă o forţă de creaţie ce atinge cote maxime în formă şi în conţinut. Sonetul rezultat este dovada: “Eu, ca poet, sunt Polul Nord estetic” sau “Sunt un poet foarte scump” sau “Sunt un poet care trăiesc din moarte”. Moartea însă mai şi greşeşte: “Nici moartea nu-i mai brează, coasa ei/ Retează muguri, nu doar crengi uscate”.
       Poetul Lucian Munteanu exprimă în sonetele sale setea de adevăr, dorinţa de cunoaştere şi încercarea de a transmite învăţături şi lecţii de viaţă; desprinse din istorie, din filosofie, aşezate frumos în rigoarea formei, ca o melodie. El este poetul care, în singurătatea sa, îşi formează o imagine despre lume şi este capabil să o redea celui care are curajul să o afle: cititorul. De ce „curaj”? Pentru că lumea de azi ne invadează cu un ansamblu imens de informaţii, activităţi şi munci, pentru supravieţuire. Timpul acordat creaţiei şi cunoaşterii adevărate se împuţinează, de unde denotă faptul că omul nu ştie... multe. Şi nici nu se vrea ca el să ştie.
       Dar, există o speranţă: “Să nu vă mire, după astea toate:Poetul dăinuieşte în Cetate”.

                                                                                              Alexandrina Chelu

Cuvântul editorului


Cuvântul editorului

      “Tinereţea , până la urmă, este o stare de spirit”. Şi pe departe Noru Silvan, acest senior veşnic tânăr, ne impresionează acum – la vârsta senectuţii – cu creaţiile sale poetice din al doilea volum de poezie, dovedind că muzele îl iubesc încă… şi sigur de aici înainte... .
     Noi nu-l vedem astăzi numai pe doctorul pe care-l ştim, sobru şi eficient la patul bolnavului, de-a lungul unei vieţi, ci şi literatul, poetul, omul de rară simţire,omul de aleasă cultură, ce nu se ascunde în spatele
unei sinecure, unor titluri.
      Pentru noi, este într-adevăr Noru Silvan, pur şi simplu,decanul de vârstă al literaţilor noştri din Bihor.
    Îi mulţumim în mod deosebit pentru onoareape care ne-o face, alegând EDITURA AUREO,pentru lansarea cărţii sale. Îi dorm ani buni şi plini de inspiraţiepentru un nou volum.
                                                                              
                                                                               Senior editor
                                                                               Voicu David
6

Pentru iubitorii de carte

Anul acesta la 15 martie, Lucian Munteanu, a lansat o carte conţinând 55 de poezii, sub titlul SONETE TRANS LUCIDE. Volumul este semnat cu pseudonomul Noru Silvan. Cu ocazia prezentării la Cenaclul literar Barbu Ştefănescu Delavrancea, cunoscutul scriitor Paşcu Balaci - el însuşi un redutabil sonetist - a lăudat calitatea producţiilor literare ale autorului, propunând încluderea sa în Şcoala Sonetului Orădean, alături de Lucian Scurtu, Alexandrina Chelu şi ceilalţi scriitori dedicaţi acestui gen literar. Cine doreşte opinia avizată  despre conţinutul şi calitatea volumului mai sus menţionat,  poate accesa
 Revelaţii doctorale de Lucian Scurtu membru al Uniunii Scriitorilor, precum şi Prefaţa Alexandrinei Chelu dar nu în ultimul rând Cuvântul editorului semnat de Voicu David senior editor la Aureo, care a tipărit cartea.
Este binecunoscut faptul că în România nu există un sistem naţional de difuzare. Singurul existent, îşi difuzează    tipăriturile într-un circuit închis prin propriile librării. De aceea au loc numeroasele târguri de carte!

Scopul prezentului demers este difuzarea ultimului rest de tiraj aflat în posesia autorului.
Cei interesaţi pot apela ametist4mi@yahoo.com Preţul unui exemplar este de 12 lei. Achitarea se face numai în momentul primirii cărţii. Nu se plăteşte nimic în avans!