De mii de ani
stau solitar pe soclu
Privesc
deşertăciunea dimprejur
Unde viaţa
practică sperjur
Când
se-afişează în togă cu monoclu
Nici moartea
nu-i mai brează, coasa ei
Retează
muguri, nu doar crengi uscate
Zeiţa Themis
ne face dreptate
Cu ochi
legaţi. Vai de puterea ei!
Că suferinţa te înţelepţeşte!?
Deşertăciune
în cugetul flămând.
E furios pe
legile divine
Un scrib, ce se consumă cugetând:
„De
ce-mi dictează cei mai proşti ca mine?!”
Dar, Doamne, astăzi, cine mai citeşte?
Noru
Silvan
Oradea, duminică.23 mai 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu