A venit la mine Moartea

 Dialog cu un oaspete neaşteptat

  A venit la mine-acasă Moartea…simplu! Nici ea, ca şi Lucifer de altfel,. nu are nume de familie. Mă mai vizitase, în două rânduri, dar încă nu intrase la mine în casă. Era grăbită. M-a privit doar, prin fereastra deschisă de la etajul nouă. Şi mi-a făcut semn cu mâna. Eu, însă m-am uitat bine la ea. Ca s-o pot recunoaşte la o eventuală proximă întâlnire.. Am remarcat că are o fizionomie zbârcită de babă, cu obrajii scofâlciţi de lipsa danturii. Corpul îi era protejat de o pelerină neagră, lucioasă de crepdeşin ieşit din modă, care nu se mai găseşte în comerţ. Iar coasa, ei bine, această armă vetustă şi atât de temută în trecut, arăta jalnic. Avea lama ştirbă şi ruginită. Semn tipic al neglijenţei senile faţă de obiectele de care se serveşte zilnic. Mi-am zis că trebuie să fii sadic ca să retezi capul cuiva cu asemenea tăiş.Dar toate astea aparţin trecutului!

            Moartea care mi-a apărut ieri şi care i-a alertat pe medicii de la serviciul de salvare, avea o alură de femeie matură (sub treizeci de ani!), cu pasul foarte sigur, cu o privire inteligentă, uşor ironică, în spatele ochelarilor cu un design unic, de marcă. Deh, ea îşi poate permite. Are un nivel de moarte foarte ridicat. Spre deosebire de nivelul meu de viaţă, indecibil de scăzut.

            Nu i-am putut aprecia structura anatomică. Corpul îi era protejat de un soi de pelerină albă, dintr-un material mat. Încălţămintea te făcea să apreciez că această noţiune, eres, fenomen sau chiar ideal , căci fiinţă nu o pot numi (ar fi o contradicţie în termeni, un oximoron: fiinţa morţii?!), nu mergea niciodată pe jos. Iar când păşea o făcea doar pe covorul roşu. Culoarea patimei şi a crimei. Pe care grupările masochiste (citeşte popoarele!) le aştern înaintea politicienilor şi a „monştrilor sacri” care sodomizează Cultura…

            Pentru că moartea, care, de data aceasta – dintr-un binecuvântat, dar nedesluşit motiv – nu era a mea, nu părea să fie grăbită, m-am încumetat s-o chestionez. Mare greşeală. Din momentul în care ţi se încredinţează nişte secrete, ipso facto devii foarte… vulnerabil. Pe parcursul „interviului” mi-am dat seama de pericol. Ca atare, întrebările cheie, ca şi răspunsurile foarte directe, sincere, lipsite de subtilităţile semantice penibile care maculează cele mai multe din producţiile televiziunilor, nu vor apărea niciodată  în manieră accesibilă oricui.

            Pe măsura desfăşurării întâlnirii noastre colocviale, interlocutoarea mea mi-a devenit din ce în ce mai simpatică. Eram atât de bine dispus în prezenţa ei, încât mi-am permis să glumesc. I-am mărturisit că vizita ei (de curtoazie, nu „dec lucru”) m-a surprins. Altfel aş fi căutat să evit de a o servi cu cafea neagră, căutând cafea albă(!), care să se potrivească cu alura ei, de moarte albă. A râs. Nu a rânjit, cum ar fi făcut bunica ei. Apoi mi-a spus că nu are bunică, nici mamă. Corect!!! Cine şi-ar fi permis să facă sex cu moartea, ba să o mai şi fecundeze??! Pur şi simplu, cealaltă moarte – neagră, hâdă şi bătrână – nu mai corespundea…cerinţelor moderne.

            Şi deoarece Moartea nu este o invenţie contemporană. Iar alura personificării din faţa mea , nu se încadra în cronologia cotidiană, am fost obligat să-mi reamintesc un citat: „Frumuseţea unui tablou nu constă în ceea ce conţine rama, ci în ochii privitorului”. Care mi-a venit în minte,când (în 1970, la Mamaia) am asistat, într-un bar de noapte, rezervat în exclusivitate turiştilor străini  la un spectacol oferit de prima şi probabil singura trupă feminină de rock, formată din cinci studente din Timişoara (Trupa de rock Venus). Ei bine, spectacolul lor m-a fascinat: apăreau costumate , de la un moment la altul(!), când în albastru, când în verde, când în roşu…Abia la aplauze mi-am dat seama că erau costumate în alb, doar lumina care cădea pe ele era mereu alta…

            Ca atare, moartea mea, putea să-mi apară sub orice culoare, sub orice aspect

Deci moartea este aceeaşi, diferă doar culoarea – de fapt! – unghiul din care o priveşti. Vârsta m-a făcut să cunosc policromia morţii. Verde, a asasinilor legionari români, brună, a cămăşilor SS-iste, neagră a fasciştilor mussolinieni…. 

           Cea mai mare surpriză, un adevărat şoc, mi-a fost dat să trăiesc în momentul în care Moartea mi-a destăinuit cât de scârbită este de cei care ţin morţiş să o …ajute: asasinii, sinucigaşii şi – mai ales(!) – proştii. Mi s-a propus să-i judecăm în ordine inversă. Am înţeles că merită acest lucru pentru că sunt cei mai numeroşi. De pildă, o femeie este omorâtă pentru că se opune unui viol. Moartea ar fi trecut pe lângă ea fără să o bifeze ! Oare niciodată, femeia respectivă  nu făcuse amor cu un bărbat, fără să aibă o participare afectivă cu iubitul sau cu logodnicul cu care dorea să se căsătorească. Ori cu şeful, de la care speră o promovare profesională. Cine ne garantează că toate femeile din lume se culcă în exclusivitate cu parteneri pe care îi iubesc până la dăruire totală (în literatură se zice până la moarte!).? 

            Ca să nu frizăm feminismul, trebuie să amintim şi despre femeile frigide. Iată o problemă despre care se ştie foarte puţin şi despre care nu se vorbeşte mai deloc. Numărul/proporţia femeilor frigide este mult mai mare decât al celor „normale”.Pentru că, pe lângă frigiditatea hormonală şi a celei legate de vârstă, mai există frigiditate feminină legată de religie, de un comportament  psihic deviant, de obiceiuri… Frigiditatea! Iată un subiect gras, din punct de vedere gazetăresc…

            Moartea albă mi-a zâmbit, s-a îndepărtat plutind cu faţa spre mine, apoi mi-a făcut un semn  de simpatie cu mâna. Am avut ferma convingere că nu se grăbea deloc. Şi de ce ar fi făcut-o?! Oare, Moartea Albă, nu avea aliaţi, subordonaţi, fani (care din poziţia lor de suicidari, genocidari, dictatori, negustori de armament, dealeri de etnobotanice, de droguri halucinogene, de biochimişti şi de bacteriologi etc), îi fac treaba ? De ce s-ar grăbi, când productivitatea ei permite implementarea echiliobrului malthusian ?     

Oradea, sâmbătă 11 februarie, 2012

                                                                       Dr. Lucian Munteanu