L A M U L Ţ I A N I
E
ziua ta şi-mi pare-atât de bine
Că
pot să-ţi fiu alături cu-un sonet,
Nu-s
foarte pregătită, n-am buchet,
Dar
îţi ofer ce-am mai frumos în mine:
Respect,
iubire necondiţionată,
Şi
zile încărcate cu poeme;
Aştept
un vis în noapte să mă cheme,
Stârnind
creaţia cea minunată
Privind
mirată anii ce s-au scurs,
Mă-ntreb
de mai avem ceva de spus
În
lumea asta rea şi egoistă!
Dar
cu sonetul tău nu pot fi tristă,
Iar
lumea e mai bună, mai frumoasă,
Mă
pot simţi ferice… mai acasă!
Alexandrina Chelu
04. nov. 2013 *
Moto:„Nu-s foarte pregătită, n-am buchet”
(citat)
Repliocă
Tu
înseşi eşti buchet, iubită Muză!
Iar
florilegiul tău e vis cromatic,
În
statusul poetic, prea extatic.
Parfumul
Tău suav mi-e călăuză.
Prin
labirintul relelor ce-abundă
Mă
porţi de mână ca pe un Icar
Eu
nu sunt orb, dar viaţa-mi e imundă
Eşti
Ariadna mea… Nu am habar
Nici
de capcane, nici de foc de-Apollo
Că
nu-mi trebuie aripi, te-am pe Tine
Mai
dăruieşte-mi timp să plâng în voie
Să
mai consum din lacrimi. Mi-este bine
Când
mai adaug fericiri la chin
’nainte
de-a mă trece, hăt, dincolo…
Noru Silvan
*
Există
Există
vorbe care nu se spun
Există
lucruri care nu se fac
Există
oameni care şed şi tac
Dar,
eu poetul, ce mai sunt acum,
Iar
de nu spun , nu fac şi nici nu tac?!
Rămân
fiinţă scoasă din context?
Un
nimeni, „valorând” doar un pitac?
Ce-a
apărut pe lume ca pretext?
Oh, Doamne, mic mă văd când mă compar
Şi
cât de unic sunt când mă privesc
Prin
ochii muzei, celei ce-o iubesc
Atunci
vorbesc şi scriu…, nu am habar
De
sufletele pline de venin
Ce-ar
vrea să ne urâm, nu să iubim
Noru Silvan
*
Jocul
firii
E caznă peste
fire absenţa muzei mele
Cu disperare caut
şi bântuiesc Parnasul
Măcar să-i simt
parfumul…îmi obosesc Pegasul.
Din ce-a fost
pomul vieţii, rămân numai surcele
Dar Suri se ascunde. Ea ştie jocul firii:
Să te prefaci că
nu vrei de fapt ce îşi doreşte
Orice vestală
pură supusă doar iubirii
Forţa supremă-n
lume, ce prinde ca un cleşte
Nu doar poeţii
lirici au scris că nu-i scăpare
Să fugi de o
săgeată în inimă ţintită
De Eros, ce
împarte plăcerea care doare
Şi celor ce-o
aşteaptă şi celor ce-o evită
Sărutul nu-i
ventuză (cândva contra răcelii!)
Ci numai o suavă
duşmană-a îndoielii…
Noru Silvan
*
Moto: „Sfiiciunea, o formă a smereniei…”
Puterea
sfiiciunii
Să
nu te-înfrupţi din lacrima sărată
Ce-atinge
un obraz cu un sărut
De
mult nu-mi amintesc să fi avut
O
sensibilitate-aşa ciudată…
Că
cine plânge – zice-se – descarcă
Neghina
ce s-a adunat în sine
Batista
nu se cade a fi leoarcă
Ca
să reducă tot ce-i rău în mine
Dacă
ai cap, ascultă-ţi raţiunea
Iar
dacă nu, supune-te iubirii
Să
îţi ghideze apele prin riduri
Nimic
nu-i preţios ca darul firii
Ce
ne răsfaţă toată sfiiciunea
Naivă,
ce străpunge orice ziduri
Noru Silvan
*
Hamlet
Hamlet
a zis că restul e tăcere
Şi-apoi
a fost o linişte deplină
Nainte
de-a se face iar lumină
Era
o prorocire, nu o vrere
Şi
spartu-s-a oglinda-n miliarde
De
cioburi… ce ţi-e şi mulţimea
Care
reflectă toată figurănimea
Doar
în păcatul crimei ce te arde
Căci
nu poţi recolta decât ce seameni
Întâi
iubeşte-i, sensibil necurmat
Iar
dacă vrei să te bazezi pe oameni
Aşteaptă-te să-ţi dea
dezamăgire
Că
nu poţi poseda ce nu ţi-e dat
Puţini
mai sunt sensibili la iubire
Noru silvan
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu