marți, 8 ianuarie 2013

RENUNŢARE

                                       

 RENUNŢARE


De fapt tema ar trebui tratată la plural. Pentru că nu există  de-a lungul vieţii o singură renunţare. Nici nu există un moment anume al acestui proces, care se manifestă ca o frustrare, ca un complex:. al neputinţei.                                
Pentru neavizaţi, ca şi pentru superficiali, renunţarea este socotită un apanaj al vârstei înaintare şi s-ar reduce – de cele mai multe ori – la dizabilităţile fizice. Se apreciază că starea fizică precară a individului de vârsta a treia, ar determina scăderea tonusului psihic, a interesului pentru rezolvarea până şi a problemelor zilnice… De aici şi până la ideea (falsă!) că oricine trece de un  anumit număr de ani, devine ipso facto, dependent., nu mai este decât un pas. Dependent de familie, de societate. Fie ea, societatea, reprezentată de instituţii de stat  sau particulare. Şi deoarece renunţătorii sunt uşor de manipulat, iată că şi partidele (măcar unele din ele), se înscriu printre samaritenii milostivi… 
Decrepitudinea fizică legată de vârstă, nu este singura cauză a renunţării. Pentru că această atitudine poate interveni la orice moment al existenţei noastre, Atunci când ne întrebăm de ce renunţăm la atitudine fermă, trebuie şi alţi factori pertrbatori :lipsa de instruire în şcoală; proliferarea unor practici religioase, care promovează fie predestinarea („ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”), fie că „providenţa” care locuieşe în cer, preia „răspunderea pentru păcatele noastre” ori pe pământ. Toţi dictatorii cunoscuţi s-au condus după un pricipiu sistematizat de regimul hitlerist:
”fűhrerul gândeşte pentru tine!”
După această sumară punere în pagină, putem concluziona:
1.     Renunţarea este o formă păguboasă a pasivităţii.
2.     Inactivitatea este contra productivă.
3.     Pesimismul nu a rezolvat niciodată nimic.
4.     Gândirea  pozitivă s-a dovedit a fi benefică nu doar pentru armonia psihică interioară, ci şi pentru sănătatea fizică. Ştiut fiind faptul că optimistul nu se opreşte la gravitatea problemei. El caută soluţia optimă şi chiar o aplică.

Noru Silvan

Oradea, miercuri, 9 ianuarie 2013     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu